Joc didactic
”Eu am..../Cine are...?”
Un joc didactic potrivit pentru o lecție de recapitulare. Cerințele sunt despre fracții-noțiunile învățate în clasa a IV-a - citire, scriere, comparare, fracții echivalente, adunare, scadere.
Jucătorii își consolidează cunoștințele, își educă răbdarea, concentrarea și atenția. Este un joc îndrăgit de copii.
Jocul conține 24 de cartonașe,pentru 24 de copii. Dacă ai nevoie de mai multe sau mai puține cartonașe, am adăugat o pagină necompletată. Poți printa pe carton sau coli colorate, eu plastifiez cartonașele, vreau să aibă viață lungă.😀
Dacă vrei să fie și mai distractiv, poți combina cu ”Trenulețul” ( ai o variantă
aici ). Fiecare elev primește un cartonaș (acesta va fi biletul), copilul care are pe cartonaș START este locomotiva, ceilalți urcă pe rând. Trenulețul se plimbă prin clasă și adună toți copiii.
Se poate juca și individual sau în echipă, fiecare copil sau echipă primește câte un set de cartonașe și pune în ordine toate cartonașele.
Dacă vrei să încerci jocul cu elevii tăi, descarcă modelul de
aici.
Pun și varianta editabilă. Ar trebui să poți edita după ce descarci materialul..
descarcă
Sper să-ți fie de folos! Succes!
Comentarii
Trimiteți un comentariu