Pentru școala altfel, am planificat activități pe care le vom desfășura în sala de clasă. Perioada aleasă este 27 februarie-3 martie. Mi se pare prea frig pentru excursii, plimbări prin oraș sau vizite la obiectivele din împrejurimi. Voi lăsa aceste activități pentru Săptămâna verde, poate atunci va fi mai cald.
Fondurile necesare activităților nu vor fi mari, ne vom descurca bine cu sponsorizările prin Asociația părinților.
În cele 5 zile de scoală altfel, mi-am propus câteva activități prin care să ating câteva obiective pe care le urmăresc mereu, dar acum vom avea timp de activități pe îndelete.
😊Sărbătorirea celor 100 de zile de școală, vreau să celebrăm această reușită, copiii să conștientizeze că sunt mai buni, să aibă momentul de triumf: ”M-am străduit, știu mai multe, sunt mai bun!”
😊Alege să fii bun! Mi-am propus să insist asupra comportamentului nepotrivit, asupra consecințelor pe care le au faptele și vorbele nepotrivite, să despicăm puțin firul în patru, să simțim mai mult ceea ce semănăm, să empatizăm cu personaje supuse violenței de orice fel, să... Sper că vor avea efect aceste activități, pentru că este mare nevoie de alegeri bune, de conștientizare, de bunătate.
😊1 Martie este dedicată mărțișorului. Va fi o zi specială, vom face activitățile cu elevi mai mari, elevii mei din seria trecută. Ne pregătesc câteva surprize interesante. Abia aștept!
😊Ziua experimentelor, o zi așteptată cu bucurie de copii. Mi-am propus câteva experimente simple. Copiii vor lucra individual sau în echipă, vor observa cum reacționează elementele, vor învăța cum se completează o fișă de observație.
😊Creativitate în bucătărie-Sandvișuri amuzante - O zi despre alimentație, despre arta din farfurie și din bucătărie. Sper că va fi o zi savuroasă.
Mai multe despre activități găsiți AICI. Documentul este pdf, link-urile sunt active.
Dacă doriți să faceți modificări, atașez prezentatea ppt. Vă rog să o descărcați și apoi să lucrați în ea.
prezentare scoala alltfel
Alte idei de activități pentru SCOALA ALTFEl, o listă pentru inspirație, activități care se pot desfășura la școală. Las deoparte excursii, muzee, obiective culturale, vizite la pompieri, primărie și alte locații.
ALBINELE ȘI APICULTURA - O activitate foarte interesantă pe care o poate susține un apicultor profesionist. (Pentru judetul Argeș, Vâlcea, București sau localități apropiate de acestea vă pot recomanda pe cineva care susține niște activități frumoase, interactive, cu expoziție de produse apicole și unelte ale apicultorului, filmulețe și imagini din arhiva proprie. Pentru detalii puteți suna la 0728167119.)
BUCĂTĂREALĂ - Salată de fructe/legume, ornare brioșe sau fursecuri/biscuiți, pentru copiii de clasa a 3-a, a 4-a, preparare de prăjituri fără coacere: salam de biscuiți, tort vaporaș din checuri, prăjitură din foi și cremă la rece;
tortul vaporaș
SĂNĂTATEA DINȚILOR - invitat un medic stomatolog, Cum îmi îngrijesc dinții? Produse pentru îngrijirea dinților;
DOUĂ MÂINI DIBACE-Să coasem frumos! Să țesem frumos! Coaserea nasturilor/ legarea șireturilor/ împletituri/ brățara prieteniei/ String Art-arta cu ată și cuie;
TRASEE AMUZANTE - cu sărituri în saci, ouă în lingură, golitul paharului cu pipeta, aruncări la țintă, ștafete;
SĂ CIRCULĂM CORECT! - întâlnire cu poliția;
Educație financiară - vizită la bancă;
Aplicații digitale - ChatterPix, Canva, WordArt, Kahoot;
Ce meserie ai vrea să ai? - invitați părinți care să povestească despre meseria d-lor;
Ziua talentelor;
Confecționarea unui teatru de păpuși și a marionetelor necesare, susținerea unei piese de teatru/ povești-machete-jocuri de rol;
Pictură pe sticlă, pe obiecte din lut, cu sare, pe pietre;
Tehnica șervețelului;
Despre reciclare, ecologie, mediu;
Hrănitoare pentru păsări;
Petrecere în pijama/ Carnaval.
Dacă aveți și alte idei de activități, vă invit să completați lista într-un comentariu.
Mult succes și inspirație!
Ilona
PS. Alte planificari - Scoala altfel iarna Scoala altfel...on-line
Foarte frumos ați lucrat! Mulțumesc pentru idei!
RăspundețiȘtergereMulțumim! Cu mult drag! Mă bucur că vă sunt de folos ideile noastre!
ȘtergereMulțumesc pentru idei si frumoasa organizare!!
RăspundețiȘtergereCu mult drag!
ȘtergereMultumim frumos, apreciez efortul!!!!🤹🏿🤹🏿🤹🏿
RăspundețiȘtergereCu mult drag! Ma bucur ca ati găsit inspirație aici! Succes!
ȘtergereVizitarea brutariei din sat
RăspundețiȘtergereE o idee bună. Multumim!
Ștergere